20 de note de la Summer Well 2014

 20 de „trestii”, all about Summer Well 2014,

sunete din, prin și de pe lângă copacii înalți,

care nu respectă ordinea artiștilor, ci intensitatea evenimentelor.

1. Su(mm)per atmosferă. Oameni super fani, chiar nu se făcea să ratezi SW, cu atât mai mult cu cât a fost singurul festival mare de anul acesta, din București.

2. Line-up ok. Artiștii au fost doar dintre cei pe val. Așa că jumătate din conexiunea dintre ei și public a fost asigurată.

3. Sonorizare pe centru. Dacă nu stăteai în pool, sau în spațiul din fața scenei, nu înțelegeai mare lucru din piese. Pool-ul era/ este o mică vale din fața scenei. Pentru necunoscători, tot Domeniul Știrbey, aflat în orașul Buftea, care este la nord de București, este amplasat pe o zonă ușor deluroasă. Pool-ul a rămas acolo, noi am plecat, de asta am dubii de verb.

4. Public bine crescut. Nu are legătură cu nr. 1, ci cu faptul că unul dintre artiști nu avea ce să caute în line-up-ul festivalului între The 1975 și Bastille. Este vorba de John Newman.

El a venit cu un design al scenei precum în anii ’50 – ’60, Marele Gatsby, gen (sic!). Nu sări, filmul a fost bun, doar descriu peisajul, ca să înțelegi.

Era îmbrăcat ca în anii ’70, inclusiv cu ceasul la mână. Îi stătea, dacă nu îl dădea jos? Really, n-am înțeles. Ce măsura cu el?!!!, ca să întreb „așa”. Poate, dacă era un ceas mai mic, mai puțin ostentativ, nu aș fi scris despre el. De ratat n-aveam cum. Nu-mi amintesc să mai fi văzut așa ceva, dar poate am un lapsus.

S-a mișcat precum Michael Jackson în anii ’80, fără să treacă prin anii ’90.

Și totuși, JN n-a greșit cu nimic. A cântat în stilul lui, cel mai pur pop. El asta știe, asta cântă.

Numai că, de obicei, la festivalurile de muzică, artiștii sunt din genuri cât mai diverse, dacă nu este unul dedicat. Ei bine, la SW, în afară de JN, restul line-up-ului era compact – artiști de brit pop, alternative și indie rock.

Pe JN l-a salvat faptul că și-a dat seama că nu este publicului lui acolo, a și remarcat, cu orgoliul rănit, plasarea lui între 1975 și B, dar a făcut tot posibilul să iasă cât mai fain. Tocmai pentru că n-avea ce să caute, și-a dat sufletul pe scenă: a cântat foarte bine, a dat-o pe rock, cât de mult îi permiteau piesele și a comunicat tot timpul cu publicul.

S-a întâmplat ceea ce era de așteptat. Publicul a fost cucerit: l-a aplaudat și a cântat cu el, deși foarte puțini dintre ei au putut vreodona una sau două piese. Au fost câteva momente penibile aici, în care lui JN i s-a confirmat că n-are ce să caute la SW, dar el are nervi de fier. Când apărea un astfel de moment, cânta și mai și.

Dacă nu admirai acest aspect al show-ului, și erai din calea afară de fixist, atunci te plictiseai și bombăneai, dar ai fi pierdut toată „dickstacția” primei seri. Puțini au ales această ultimă variantă. Cei mai mulți s-au lăsat vrăjiți de JN.

!!! Apropo de prima categorie de spectatori, o prietenă mi-a zis o glumă – mai bine venea Paul Newman, în loc de JN. În condițiile în care PN a trecut dincolo, când am auzit-o, mi-am pus, instant, o dorință: un concert cu Sir Paul McCartney, cu super albumul lui din octombrie trecut, „New”, man. Nu exagerez cu super, pentru că e Sir și are aproape 70 de ani, e pur și simplu.

5. Când se lăsa întunericul, se lăsa. Nimic nu îl mai ridica. Luminile de pe aleile Domeniului Știrbey sunt palide și sfioase, precum cele de la oricare palat, nedorind să rupă neprihănirea nopții. Așa că publicul a orbecăit pe-acolo, după orele 21, în ambele zile. Norocul a fost că era un public civilizat, de nr.1 și de nr. 4, care mergea încetișor și se lăsa pătruns de peisaj.

6. Unii artiști sunt undercover pe album. De exemplu, Miles Kane. Una este imaginea de pe album, alta a fost cea de pe scenă. A cântat bine, are voce, comunică, se implică în spectacol, face multe poante (vrea la stand up, clar, să-l concureze pe Seinfeld, că are față „de profil”), dar look-ul a fost made in Istanbul, fără nicio legătură cu ce interpreta. Yap, chiar asta vreau să spun, a avut cele mai multe cover-uri dintre toți artiștii (sau visul lui este să fie the next Mick Jagger? hmmm!).

Cu soarele în cap și privind avioanele care se vedeau în drumul lor spre decolarea sau aterizarea de pe Otopeni, MK m-a prins în umorul și muzica lui. Dacă nu îi prindeai umorul, rămâneai pe lângă muzica lui.

7. Nu îi mai dați apă lui Brian Molko, în concert. La propriu, de cum a intrat pe scenă, cunoscutul solist de la Placebo s-a enervat și a început să arunce sticlele de apă de pe scenă în public. Nu a început să cânte decât atunci când a fost asigurat că va avea bere pe scenă sau când a văzut paharul de bere, ceva pe-acolo.

8. Chimia dintre publicul din Ro și Placebo funcționează oricând, chiar și a patra oară. Ei au mai fost la noi în verile anilor 2006, 2009 și 2012.

Și n-are legătură berea! Berea a fost ca întotdeauna la un festival mare – jumătate cu apă. Nu exista nici risc de deshidratare, nici de grozăvii de la alcool.

Dacă n-ai fost la un concert P în București, îmi pare tare rău. Se degajă atâta energie din întâlnirea aceasta că îți trec durerea de picioare, de cap, de spate, amărăciunea și indignarea. E chiar fain că publicul le știe toate trucurile, dar tot se bucură de show.

La cel din seara de 10 august au avut o chitară în culorile curcubeului, pornind de la ideea de „Pace”, dar care în lumina nopții dădea a tricolor românesc. S-au folosit de ea, fără jenă. 🙂

Toboșarul lor părea apucat, îl stăpânea un demon al sunetului, ascuns între bustul lui complet tatuat, atât avea la vedere.

Iar bisul început cu „Running Up That Hill” lăsat de BM pe primul acord în așteptare a fost de pomină. Îți „întrebi” publicul dacă vrea „RUTH” și pleci? 🙂 Okeeeiii! Al cincilea concert P în București va fi cel mai bun din această serie.

9. Nu este nicio problemă, dacă nu știi niciun vers de la The National și stai la doi pași de scenă. Nu te vede nimeni, și nu se supără nimeni. Matt este preocupat de relația cu microfonul, la propriu, îl strânge în brațe, și de emoțiile lui interioare.

Altfel, oricând prinzi un concert TN să mergi la sigur. Sunt profi și creează o atmosferă intimă într-un cadru larg. De aceea este și de înțeles atitudinea lui Matt care s-a concentrat doar pe muzică. Era obligat să acopere un spațiu mult prea mare, cel dintre el și public, ca să creeze o atmosferă lirico-realistă, precum cea din piesele lor.

Plus că au doi super chitariști, cu origini din România, de la Iași. Tipii aceștia erau fixați să cânte cât mai bine fiecare sunet.

 

10. În devenire. Avem un viitor super star rock. Solistul de la The 1975 a venit cu vinul și țigările pe scenă, nu s-a aruncat în public, ci s-a lăsat alintat de fane, adică ciufulit, la propriu. Ei au cântat și foarte fain, aproape ca pe album, dar cu atmosferă.

11. De ce stau oamenii cu ochelari de soare la un concert unde nu îi bate soarele în față? Ce îi orbește – celebritatea artistului sau luna de pe cerul după-amiezei (a fost super lună, pe 10 august, dar s-a văzut și pe 9 august, noaptea, evident)? De ce se protejează? 🙂

12. Forță sau pierzi. Bastille sunt la 2 pași să devină o trupă mare – au piese, sound și fani. Numai că mai au nevoie ca solistul lor să prindă mai multă forță, adică să se implice mai mult în show.

După turul de forță de la JN, Bastille au părut leșinați. Bun, ei sunt o trupă de indie rock, dar este vorba despre altceva, despre forța aceea cu care un artist se impune în fața publicului prin ceea ce face.

De exemplu, de The 1975 nu-mi fac griji. Doar un mare ghinion îi va face pe aceștia să se destrame.

Sau de Tom Odell, care a transmis mai multă forță decât B, cu toată atitudinea lui timidă, cântând tot timpul la pian și vorbind rar. Nu a transmis doar forță, deși era după-amiază, a cântat bine și s-a adaptat publicului.

Norocul celor de la B a fost că publicul îi dorea și le știa piesele.

Din înregistrări, pare că nu doar la București au atitudinea aceasta stinsă, ci se întâmplă și în alte locuri. Ori publicul îl stăpânește artistul, îi impune respect prin ceea ce face, ca să se ajungă la iubire maximă, nu invers.

Sau să fie de la oboseală și de la „încă un concert”.

13. Teniși. Sau ceva asemănător. Nu, nu este o fiță de festival. Da, știu că este super cald. Dacă purtați altceva, după eveniment, riscați să rămâneți cu o amintire memorabilă, durerea de genunchi și/sau cea de spate, și nu o zi, ci vreo săptămână. Dacă mergeți la mai multe concerte, după o perioadă durerea aceasta devine mai mult decât un efect al statului în picioare timp de 8 ore. Din experiență, vă confirm: cauciucul de la teniși atenuează mult șocul săriturilor și statul în picioare.

14. Lăsați prejudecățile acasă sau la intrare. Dacă vă duceți doar pentru anumite trupe, e în regulă, dar nu îi ignorați pe restul artiștilor, doar pentru că nu ați auzit de ei. Pierdeți toată distracția. Apoi, să exploarați locul de desfășurare cu ochii și inima deschise.

15. Chloe Howl e fan The 1975. Le-a urmărit spectacolul din zona tehnicienilor. Și CH a avut un spectacol antrenant, iar ea are o super voce. A sunat mai bine decât pe album, pentru că părea relaxată, a făcut spectacol și a dansat, iar publicul a fost încântat, tare – tare, ca în poza ei.

16. Se poate dona undeva să fie accelate studiile despre teleportare?! Transportul public către festival a fost infernal. Autobuzele erau ticsite – nu se închideau ușile, dacă vedea „nașul” un loc liber în picioare. Până nu vedea că se „sărută” călători, nu pleca autobuzul. Cu atâția oameni în el, aerul condiționat al autobuzelor nu a mai făcut față. Și drumul a durat vreo 50 de minute.

17. Nu a fost chiar atât de aglomerat. A fost, dar era normal – a fost singurul festival al sezonului, artiști okei și o mare petrecere în aer liber. Totuși, era respirabil.

Cei care se plâng de aglomerația de la SW 2014 ori n-au fost la niciun Bestfest, ori au memorie scurtă. Printre betoanele de la Romexpo nu te mișcai jumătate de oră, după ce se încheia ultimul artist al serii, iar până pe la ora 20 nu se putea respira din cauza căldurii.

18. Complet. Erau și alte moduri de a petrece timpul, nu doar ascultând muzică și stând pe păturică: tricouri, tatuaje temporare, jocuri, sărituri etc.

19. Bine. Dădea bine să fii văzut la SW. Sau să spui că ești acolo. Poate să dai un check in de-acolo, ca să se știe cât ești de hipster. Un semi-eveniment monden.

20. Don’t forget who you are. Simply, stick to your vibe. S-ar putea să se mai holbeze câte unii sau alții la tine, pentru că dansezi prea mult sau cântați prea tare, dar nu este problema ta, ci a lor. Sub supravegherea preferatului sau preferaților tăi, ai dreptul să dai oricâte reprezentații, indiferent de cât (ne)talent ai.

So, keep dancing & singing! This is the deal! A big deal!

PS: Toate clipurile făcute la SW sunt îngrozitoare, din cauza sunetului, nr. 3. Artișii nu au sunat atât de rău live. Cam acesta a fost norocul spectatorilor, nr. 2.