experiment 1

“orasul acesta este incredibil de urat”, spune intr-o engleza pura un domn spre varsta a treia catre un al domn, care pare cu cativa ani mai tanar.
“stiu”, raspunde al doilea barbat.
“ai scris despre asta?”, continua primul.
“da”, raspunde incet si calm cel mai tanar. pare ca s-a obisnuit cu orasul acesta.
cei doi sunt insotiti de partenerele lor, doua doamne care au varste apropiate cu ale lor. au coborat din taxi si urcat spre Muzeul Taranului Roman din centrul Bucurestiului. “acel” oras incredibil.
domnul mai in varsta continua sa fie indignat.
“uite au audiobook”, arata cand vrea sa plateasca taxa de intrare.
merg, ma uit, respir.
in sala cu icoane, aud la un moment dat multi pasi si soapte pe care nu le inteleg. un grup de chinezi sau japozeni. pe acolo. ma uit la ei. ma mai uit la trei icoane. grupul deja a disparut. ma gandeam daca au vazut peretele din lemn colorat, de fapt un altar foarte vechi. (nici nu mai conteaza. deja ma simt prost. astia au vazut mai multe muzee decat voi putea sa vad eu in doua vieti de-ale mele.)
ma intorc prin sali sa vad si ceea ce este expus pe partea stanga. cei patru englezi stau grupati si asculta. “acesta este numarul zece?”, “ce frumos”, “cum este lucrat”. (oare ei cate muzee au vazut la viata lor?)
plec dupa doua trei ore. nu mai stiu nimic de englezi, nimic de japonezi si nici de nemti care se plimbau la un moment dat pe acolo.
ma intorc in orasul acesta incredibil de urat, care este bucurestiul.
offfff si era o zi frumoasa de noiembrie. chiar atat de incredibil?

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *